Tag Archives: contructii

Cum montăm ceramica?

Cum se montează ceramica?

Procedeul de montaj începe în momentul selectării tipului de ceramică. Este recomandat să se respecte tipul de ceramică potrivită, în special pentru pardoseală, unde se recomandă să fie cât mai aderentă. Pentru pereți, nu avem limită de condiționare.

În prima fază se verifică stratul suport. El trebuie să fie drept, din toate punctele de vedere. Este necesar să avem un plan perfect drept vertical pentru pereți și un plan perfect drept orizontal, pentru pardoseli. Excepția o fac zonele din băi sau balcoane unde sunt scurgeri de apă. Acolo este recomandata o pantă de 1%.

Foarte important este ca pereții să fie „în vinclu”. Adică, pereții să formeze un unghi perfect de 90°, acolo unde urmează a fi pusă cada, chiuveta, sau oricare alte obiecte, ce necesită a fi montate.

Înainte de orice lucrare de placare cu ceramică în băi, noi verificăm spațiul necesar pentru montarea elementelor din ceramică, a adezivului și hidroizolației, iar ulterior cada, dușul, sau alte corpuri sanitare. Decidem stereotomia ceramicii împreună cu beneficiarul, iar mai apoi începem demararea lucrărilor.

Desprăfuirea suprafețelor, amorsarea, hidroizolarea zonelor cu risc de infiltrare a apei și montarea unei membrane de izolare suplimentară în zona dușurilor, pentru o rezistență ridicată împotriva infiltrațiilor, sunt principalele etape pentru noi.

Adezivul se alege luând în calcul mărimea plăcilor și stratul suport. Pentru reducerea costurilor și respectarea parametrilor de punere în operă, nu este necesar să folosim un adeziv cu diferite proprietăți în plus. De exemplu, la placările care sunt la interior, unde nu va fi risc de îngheț, sau la pereții pentru care folosim placi mici de 30/60cm, nu vom folosi același adeziv ca pentru lucrările unde avem placări cu încalzire în pardoseală, sau cu zone unde poate să apară îngheț.

Este obligatoriu să folosim adezivul potrivit, conform specificațiilor proiectului, cu precădere în cadrul lucrărilor cu plăci mari, cu pardoseală incalzită, sau pentru zonele unde există riscul de îngheț – pe balcoane.

Pentru noi este foarte important și rostul, adică distanța dintre plăci. Aici, recomandăm întodeauna beneficiarului, să aleagă rostul în funcție de câteva criterii:

  • să fie mai mare de 2mm  în zonele cu risc de îngheț;
  • să fie mai mare de 1mm  în zonele cu încălzire în pardoseală;
  • sa fie de minim 1mm la pereți.